Privesc din ce în ce mai des in jur.... Descopăr în fiecare zi câte ceva sau pe cineva.... Nu pot să mă mir ce lung e drumul pe care l-au parcurs unii oameni în încercarea lor de a se ascunde de ceilalți, si mă întreb: dacă alegem să ne trăim viața în spatele unei măști, cu ce ne alegem la sfârșitul vieții?
Frunzele au căzut.... Covorul pufos format s-a descompus încet sub atingerea delicată a ploii. ..Soarele strălucește, dar e ceva amenințător în zâmbetul lui. Razele sale delicate nu ne mai protejează de frigul care s-a lăsat peste oraș.
Alergăm în mersul nostru spre nicăieri.... Ne grăbim, deși nu avem neaparat o direcție... Pășim pe străzi necunoscute, fără să ne uităm pe o hartă, si, apoi, într-o zi, descoperim că ne-am rătăcit, intrebandu-ne cum a fost posibil așa ceva? Uităm prea des să ne privim fața în oglindă sau să ne lăsăm sufletul să se reflecte în noi, în ceilalți, în ceea ce facem. Preferăm prea des neimplicare..... Asa totul pare mai simplu.... mai ușor....